Recenzie la Revista TDR, nr. 4/2012

Volumul apărut recent în cadrul seriei Text şi discurs religios, considerată publicaţie periodică anuală, cuprinde lucrările ediţiei a IV-a a Conferinţei Naţionale desfăşurate la Iaşi în perioada 10–12 noiembrie 2011. Editorii volumului şi principalii organizatori ai evenimentului sînt prof. univ. dr. Alexandru Gafton, lect. univ. dr. Sorin Guia şi lect. univ. dr. Ioan Milică, membri ai Catedrei de Limba Română şi Lingvistică Generală din cadrul universităţii ieşene.

Volumul reuneşte studiile prezentate de către cei peste 50 de participanţi la conferinţă – cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici, doctoranzi şi masteranzi din mai multe centre universitare sau institute de cercetare din ţară, dar şi din străinătate: Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Suceava, Piteşti, Tenerife (Spania). Cele trei secţiuni – Traducerea textului sacru, Retorica discursului religios, Literatura şi sacrul – abordează textul şi discursul religios, în sincronie şi în diacronie, din perspectiva a trei mari domenii: lingvistica, filologia şi teologia. Comunicările se înscriu în sfera biblisticii, a traductologiei, a retoricii, a pragmaticii sau a stilisticii, dar ating şi domenii precum istoria, filosofia sau arta. Prin această deschidere, Conferinţa Naţională Text şi discurs religios reprezintă o iniţiativă lăudabilă pentru a atrage atenţia atît specialiştilor, cît şi unei sfere mai largi de cititori, asupra importanţei literaturii noastre religioase vechi, dar şi asupra limbajului bisericesc actual.

După Cuvintele de întîmpinare rostite de invitaţii oficiali, Gheorghe Chivu semnează comunicarea cu titlul Scrisul religios, componentă definitorie a culturii vechi româneşti. Autorul afirmă că scrisul religios reprezintă o componentă definitorie nu numai a culturii româneşti vechi, ci şi a celei moderne, în ciuda faptului că după 1800 s-a constituit într-o variantă paralelă scrisului literar laic. După 1990 scrisul religios, marginalizat în cultura modernă, a revenit în spaţiul public, dezvoltînd chiar forme noi de manifestare, cum este stilul publicistic religios. Gheorghe Chivu se referă la etapele dezvoltării culturii noastre religioase vechi, apoi la investigaţia specializată (lingvistică şi filologică) a cărţilor bisericeşti, la rolul acestora, la conţinutul teologic şi literar al textelor religioase, la scopul conceperii sau traducerii acestora, la forma lingvistică şi stilistică a vechilor scrieri religioase.

Secţiunea Traducerea textului sacru se deschide cu articolul Despre tehnica citării în textul Evangheliilor şi reflectarea ei în traducerile biblice româneşti semnat de Adina Chirilă şi George Bogdan Ţâra. Autorii exemplifică tipurile de trimiteri la Vechiul Testament prezente în Noul Testament şi încearcă să explice atitudinea uneori diferită a traducătorilor versiunilor biblice româneşti faţă de diferenţele frapante dintre cele două părţi ale Scripturii. În articolul „Străinul… să fie ca şi băştinaşul”. Includere şi excludere din comunitatea religioasă în Yehud, Alexandru Mihăilă se referă la conceptul de străin în Vechiul Testament. Articolul Cuvinte despre Botezul celor căzuţi (eretici şi schismatici) în epistolografia Sfîntului Ciprian de Cartagina, sub semnătura lui Ovidiu Pop-Brâncuş, este discutată atitudinea intransigentă a episcopului de Cartagina faţă de întoarcerea în comunitatea creştină a celor căzuţi în apostazie – lapsi: întoarcerea lor trebuie să fie condiţionată de recunoaşterea de către aceştia a autorităţii Bisericii, de botez şi de punerea mîinilor episcopului pentru a primi harul Sfîntului Duh. Roxana Vieru, care pregăteşte o primă ediţie critică a Evangheliei lui Antim Ivireanul din 1697, se referă în articolul intitulat Elemente lexicale slave în Evanghelia lui Antim Ivireanul din 1697 la un aspect al palierului lexical, anume la cuvintele de origine slavă sau la cuvintele cu bază de derivare slavă care constituie astăzi arhaisme lexicale sau semantice. Eugenia Dima semnează articolul cu titlul Stabilirea trăsăturilor lingvistice ale traducerilor româneşti efectuate de Spătarul Nicolae (Milescu). Chestiuni metodologice. În articolul Un aspect al morfologiei textelor religioase din secolul al XVI-lea: verbul (structuri analitice la nivel de flexiune) Luminiţa Hoarţă Cărăuşu ia în discuţie formele verbale flexionare compuse, identificîndu-le în Tetraevanghelul lui Coresi (1560–1561), pe baza ediţiei lui Gherasim Timuş Piteşteanu din 1889 (nu pe baza ediţiei Floricăi Dimitrescu, din 1963). Doina Filimon Doroftei în studiul Denumirea bisericii ca edificiu în inscripţiile transilvănene în limba latină din secolele al XIII-lea – al XIX-lea, analizează termenii domus Dei, ecclesia, templum, aedes.

În cadrul secţiunii Retorica discursului religios, primul articol îi aparţine lui Miron Erdei: Cuvîntul – mijloc de comunicare al mesajului divino-uman. Analizînd accepţiunile biblice ale Logosului, autorul observă faptul că acesta apare în mai multe ipostaze. Adina Elena Coclici (Telescu) prezintă O perspectivă semiotică asupra parabolei biblice. Autoarea, pornind de la textul biblic în traducerea lui Dumitru Cornilescu (1921) şi de la o versiune ortodoxă a Bibliei, apărută în 1975, propune o analiză a Parabolei lucrătorilor viei din perspectivă lingvistică şi semiotică. Carmen Maria Bolocan, în articolul „Rugul aprins” sau renaşterea spirituală a poporului român, subliniază importanţa mişcării Rugul Aprins în cultura românească, „un fenomen de rezistenţă spirituală ortodoxă” împotriva ateismului, în perioada de după al II-lea război mondial. Maria Yvonne Băncilă semnează articolul Isaac Watts şi John Wesley: metafore ale călătoriei în imnurile religioase. Aplicînd teoria cognitivă a metaforei, autoarea discută metaforele călătoriei în două imnuri religioase din secolul al XVIII-lea, scrise de Isaac Watts, respectiv de John Wesley: creştinul este un pelerin, el călătoreşte în această lume pentru a ajunge în Rai. Carmen Dura, în Retorica discursului religios la ÎPS Bartolomeu Anania, analizează, din punct de vedere retoric şi pragmatic, o predică despre învierea fiului văduvei din Nain. Concluzia este că predicile prelatului ardelean pot deveni un model de artă oratorică religioasă. Articolul cu titlul Nekrotes şi thanatos. Consideraţii privind terminologia şi sensul morţii în creştinism îi aparţine Rodicăi Pop. Nekrotes şi thanatos sînt două concepte diferite, reprezentînd în greaca veche moartea trupească, respectiv moartea sufletească. În limba română nu există decît un singur cuvînt care le redă pe amîndouă, anume moarte. Autoarea pune în evidenţă semnificaţiile morţii în creştinism, urmînd tradiţia biblică şi patristică. Dana-Luminiţa Teleoacă semnează articolul Ars poetica: text şi metatext în scrierea psalmică. Cartea Psalmilor, reprezentînd o parte foarte importantă a Vechiului Testament, este cel mai des citată în Noul Testament. Psalmii se circumscriu stilului beletristic, mai ales prin funcţia lor poetică şi expresivă. Arta lor poetică este originală şi complexă: poezia e concepută ca un act inspirat, iar psalmistul este alesul lui Dumnezeu, se defineşte ca homo aestheticus, care „traduce” din limba comună în limbajul artistic, dar şi ca homo cogitans. Adrian Cobuşteanu scrie despre Numele biblice ale lui Hristos. A doua Persoană a Sfintei Treimi, Iisus Hristos, mai are în Sfînta Scriptură o mulţime de alte denumiri sau de titluri, aproximativ 200, printre care şi: Domnul, Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Omul, Cuvîntul, Alfa şi Omega, Învăţătorul, Păstorul, Poarta. Pentru cele mai cunoscute denominaţii autorul precizează etimologia, corespondentele cuvîntului în mai multe limbi de origine indo-europeană, semantica lor şi contextele biblice în care apar. Alina Birzache tratează Nebunia pentru Hristos: o călătorie de la Sfîntul Apostol Pavel la Pavel Lungin. În Prima Epistolă către Corinteni se vorbeşte despre nebunia sfîntă – moria, de fapt, înţelepciunea lui Dumnezeu în opoziţie cu înţelepciunea omenească. Astăzi există numeroase filme artistice inspirate din hagiografie, între care se numără şi Ostrovul (The Island – 2006) lui Pavel Lungin. Autoarea face o trecere în revistă a filmelor în care apar „nebuni pentru Hristos”. Sorin Guia analizează, în articolul Structuri argumentative în discursul religios din Bucovina, cîteva predici rostite în zona Bucovinei, ţinînd cont de situaţia de comunicare şi de variabilele sociolingvistice implicate. Autorul are în vedere structura predicilor, particularităţile de construcţie, componenta argumentativă (pathos, logos, ethos). Ioan Milică semnează Note asupra valorilor semantice ale cuvîntului românesc cruce: de la lexic la proverbe. Articolul pune în evidenţă sensurile cuvîntului în relaţie cu proverbele româneşti despre cruce, autorul observînd continuitatea între semantica lexicală şi cea translexicală.

La secţiunea Literatura şi sacrul se încadrează cele mai multe comunicări, dintre care amintim doar cîteva mai semnificative şi mai apropiate de filologie. Mihaela Bacali, în articolul Mitic şi mistic – două dimensiuni ale creaţiei lirice a lui Lucian Blaga, consideră că miturile şi mistica sînt două dimensiuni esenţiale ale universului poetic blagian, două viziuni asupra lumii şi, în acelaşi timp, două încercări de a răspunde enigmei vieţii şi morţii. Imaginea sacrului în comedia contemporană la nivelul personajelor, al acţiunii sau prin diverse aluzii este urmărită de Ioana-Tatiana Ciocan. Comediile contemporane (Teodor Mazilu, Aceşti nebuni făţarnici, Ion Băieşu, În căutarea sensului pierdut, Vlad Zografi, Petru sau petele din soare şi altele) ilustrează o lume care şi-a pierdut reperele morale, religioase, de aceea poate fi uşor parodiată sau privită cu ironie. Articolul Religia reflectată prin prisma scriitoarelor afroamericane. Cazul Mayei Angelou şi al volumului autobiografic I Know Why the Caged Bird Sings îi aparţine Danielei Doboş. Autoarea are în vedere aspectele religioase din primul roman autobiografic, apărut în 1970, al Mayei Angelou, poetă, romancieră, autor dramatic, jurnalistă, profesoară, actriţă, regizor şi producător, o adevărată personalitate renascentistă. Deşi Biblia este un text străin de spiritualitatea afroamericană, mai multe scriitoare de această etnie se identifică cu creştinismul, una dintre cauze fiind sclavia. Sub titlul Criza identitară în spaţiul închisorilor comuniste. Mărturia preoţilor scriitori, Emanuela Ilie discută diverse tipuri de criză identitară (psihologică, biologică, religioasă, ontologică), avînd ca punct de plecare jurnalele şi memoriile publicate după 1990 de către numeroşi preoţi scriitori încarceraţi în perioada comunistă, cum ar fi Iuliu Hossu, Ioan Ploscaru, Ioan Bărdaş, Dimitrie Bejan, Bartolomeu (Valeriu) Anania. Mădălina Toader discută Parcursul spiritual în opera lui Georges Bernanos, analizînd operele Sub soarele lui Satan şi Jurnalul unui preot de ţară care au în centru noţiunile de sfînt şi sfinţenie. Lucreţia Vasilescu ne aduce în atenţie Livada duhovnicească (Limonariu) – cuvînt de învăţătură. Livada duhovnicească a lui Ioan Moshu oferă pilde din viaţa sfîntă a călugărilor din Egipt, Palestina şi Sinai din primele veacuri ale creştinismului (550–620). Ioan Moshu prezintă viaţa exterioară a monahilor pentru a ne descoperi viaţa lor interioară, sufletele, luptele, virtuţile lor.

Lucrările Conferinţei Naţionale Text şi discurs religios, reuniune ştiinţifică anuală de tradiţie, sînt accesibile atît prin intermediul acestui volum, cît şi on-line, pe site-ul www.cntdr.ro. Faţă de ediţiile anterioare ale manifestării, toate concretizate în volume, se remarcă dorinţa organizatorilor de a obţine o deschidere internaţională prin publicarea articolelor în limbi străine. Ar fi bine însă ca volumele Conferinţei, destinate în primul rînd specialiştilor din ţară, să apară în continuare în limba română, urmînd ca pe site articolele să fie eventual traduse în diverse limbi de circulaţie internaţională. De altfel, pentru a susţine ideea publicării volumului în limba română, în această recenzie am redat titlurile articolelor în limba română, nu în limba străină în care au fost traduse de către editori.

(Text publicat în „Limba română”, anul LXII, nr. 1, ianuarie-martie 2013, p. 120-122)